Category Archives: 2. Rezistenţa anticomunistă

14 ianuarie 1950. Oficializarea lagărelor comuniste de muncă. Decretul 6/14.01.1950 pentru înființarea “unităților de muncă”

Un nou pas în oficializarea exterminării elitelor și opoziției din România l-a constituit Decretul nr. 6 din 14 ianuarie 1950, conform căruia se instituiau legal “unităţile de muncă”, de fapt lagărele de muncă forțată, destinate celor ce „primejduiesc sau încearcă să primejduiască regimul de democraţie populară”.

decret 6 p1
decret 6 p2

Decretul dădea Securității posibilitatea oficială de a condamna, ocolind elementarul parcurs al Justiției, deci fără proces, pe baza unor delațiuni și sub forma unor liste semnate de șefii Securității, zeci de mii de opozanți politici, clerici, comercianți, țărani fruntași (chiaburi), care erau trimiși în aceste lagăre pe perioade specificate, cu scopul declarat de a fi folosiți ca forță de muncă brută. “Reținuții administrativi” au fost cei care au fost folosiți asemenea sclavilor la construirea unor obiective economice sau edilitare, precum Canalul Dunăre- Marea Neagră, barajul de la Bicaz, uzina de la Borzești și altele.

Condițiile deosebit de grele viață și de muncă, adeseori în lipsa unei logistici elementar necesare, alimentația insuficientă și lipsa accesului la cele mai elementare servicii de sănătate, toate acestea au determinat înregistrarea unei mortalități uriașe în rândul “reținuților adminstrativi”, mii de persoane pierzându-și viața în aceste lagăre, mormintele lor rămânând până astăzi secrete, familiile neavând nici un loc unde să poată aprinde o lumânare la căpătâiul lor.

28 octombrie 1949. Execuţia, la Sibiu, a maiorului Dabija şi a altor 6 partizani

De Andra Marinescu, preluare din Tribuna

Puţini dintre locuitorii municipiului Sibiu ştiu că, în urmă cu 65 de ani, în pădurea Dumbrava, în noaptea de 28/29 oct. 1949, a avut loc unul dintre cele mai dramatice masacre a unor luptători din rezistenţa armată care s-au împotrivit regimului totalitar comunist şi dominaţiei sovietice.
Continue reading 28 octombrie 1949. Execuţia, la Sibiu, a maiorului Dabija şi a altor 6 partizani

20 august 1954. Ion Ilioi este rănit în luptă şi capturat de Securitate.

La 20 august 1954, în zona izvoarelor Topologului, avea loc o ciocnire armată între trupele de Securitate şi grupul de rezistenţă armată condus de Ion Gavrilă Ogoranu. Ion Ilioiu cade rănit în luptă, fiind capturat de Securitate, care îl va supune unui îndelungat calvar, ani la rând. Continue reading 20 august 1954. Ion Ilioi este rănit în luptă şi capturat de Securitate.

11 august 2005. Se stinge Olimpiu Borzea, şeful reţelei de sprijin “Viştea” a grupului de rezistenţă condus de Ogoranu.

FOTODOCUMENT: Olimpiu Borzea alături de Ion Gavrilă Ogoranu, la Sâmbăta de Sus, în iulie 1988. Arhiva Fundaţiei Ion Gavrilă Ogoranu

FOTODOCUMENT: Olimpiu Borzea (mijloc), alături de Ion Gavrilă Ogoranu (stânga), la Sâmbăta de Sus, în iulie 2001. Foto: Ioana Dobrescu

Olimpiu Borzea a fost şeful reţelei de sprijin Viştea a grupului de rezistenţă armată anticomunistă condus de Ion Gavrilă Ogoranu.

Născut la 31 iulie 1921 la Viştea de Jos, Olimpiu Borzea a aderat în 1936 la Frăţiile de Cruce. În septembrie 1940 a luat parte la acţiunile legionare împotriva dictaturii carliste de la Braşov, preluând în timpul guvernării legionare funcţia de Şef al Tineretului Legionar şi al Frăţiilor de Cruce din judeţul Sibiu. După lovitura de stat a generalului Antonescu din ianuarie 1941, va deveni student la Conservatorul din Timişoara. Combatant pe frontul de est, unde va cădea rănit în aprilie 1944.

Mormântul lui Olimpiu Borzea, din Viştea de Jos.

Unul dintre cele mai bine organizate grupuri de rezistenţă armată anticomunistă, cel al lui Ion Gavrilă Ogoranu, care a acţionat în partea nordică a munṭilor Făgăraṣ, s-a putut menţine timp de şapte ani datorită unor întregi reţele de oameni de încredere din satele de sub munte, care îi aprovizionau şi îi informau. Dintre aceste reţele de sprijin, una dintre cele mai eficiente a fost cea a învăţătorului Olimpiu Borzea, din Viştea. Acesta a organizat rezistenţa pasivă a în satele din această parte a Ţării Făgăraşului. Timp de patru ani i-a ajutat pe partizani cu alimente şi muniţie, stabilind în zona Viştea de Jos-Viştea de Sus-Olteţ-Ucea-Drăguṣ, puncte în care ascundea provizii ṣi biletele cu informaṭii despre mişcările trupelor de Securitate. Legăturile sale cu grupul lui Gavrilă au fost prin Ion Ilioiu, fraṭii Laurian ṣi Remus Sofonea. Acesta din urmă a murit în casa lui Olimpiu Borzea, care l-a îngropat, în mare taină, în propria sa curte. O îndrăzneală fără precedent în acei ani ai ocupaţiei sovietice, când Securitatea era omniprezentă. Lui Laurian Haşu avea să-i salveze viaţa, îngrijindu-i rănile căpătate în ciocnirile cu trupele armatei ṣi securitatăṭii. În 1955 Olimpiu Borzea avea să fie arestat, iar în 1957 condamnat la moarte. Totuşi, ulterior pedeapsa avea să-i fie comutată în muncă silnică pe viaţă. A fost eliberat în 1964, ca urmare a decretelor de eliberare a deşinuţilor politici, în urma presiunilor exrcitate de Occident asupra regimului comunist din România… Continue reading 11 august 2005. Se stinge Olimpiu Borzea, şeful reţelei de sprijin “Viştea” a grupului de rezistenţă condus de Ogoranu.

16 august 1950. Este executat, la Bistra, Traian Pom.

Traian Pom era originar din satul Novăcești, com. Bistra. După instaurarea regimului comunist afăcut parte dintre cei pe care autoritățile i-au încadrat în categoria socială a chiaburilor.

La începutul anului 1949, membrii organizației de rezistență armată anticomunistă Frontul Apărării Naționale, înființată în decembrie 1948, și-au amenajat o tabără în zona Bistra, în locul numit Groși. În 4 martie 1949, asupra taberei partizanilor Securitatea a organizat și întreprins un atac armat în urma căruia au rezultat victime de ambele părți, fiind capturați mai mulți prizonieri. Dintre partizanii care au scăpat din încercuire mulți au fost prinși după scurt timp, fiind ulterior condamnați la închisoare sau chiar la moarte. Unii au mai rezistat un timp ca fugari, însă și aceștia au fost până la urmă uciși în luptă sau în ambuscade organizate. În această situație s-au aflat doi partizani originari din zonă, Nicolae Selagea din Dealu Capsei și Ihuț Traian din Aronești, care au fost intens urmăriți și până la urmă uciși, primul în 2 sept. 1950 și al doilea în 5 august 1952. Câtă vreme au fost fugari și au stat ascunși în munte, aceștia au fost ajutați de rude să supraviețuiască, fiind susținuți și de unii localnici, catalogați de autorități drept chiaburi și persoane reacționare. Aceștia din urmă aveau o influență mare asupra membrilor comunității, îndemnând lumea să-i sprijine pe partizani deoarece în curând urma să izbucnească războiul dintre U.R.S.S. și țările occidentale, iar comunismul va fi înfrânt. Totodată, desfășurau pe toate căile o constantă propagandă anticomunistă, instigând pe săteni la nesupunere și împotrivire la încercările autorităților de a înființa la Bistra o Gospodărie Agricolă Colectivă.

După campania Securității din anul 1949 prin care au fost arestate și apoi condamnate multe persoane din zonă care au avut legături cu membrii organizației Frontul Apărării Naționale, această nouă situație a reprezentat o altă provocare pentru autoritățile regimului. Ca urmare, Securitatea a întreprins măsuri dure împotriva tuturor celor care promovau astfel de fapte și idei. În baza instrucțiunilor primite din partea Direcției Regionale a Securității Poporului Cluj și în înțelegere cu conducerea Organizației Județene a Partidului Muncitoresc Român din Turda, Serviciul Județean a Securității Poporului Turda a organizat o acțiune represivă de intimidare și constrângere a populației din Bistra. În ziua de 14 august 1950, în zonă au fost trimise de la Turda mai multe cadre operative de securitate, care, în colaborare cu personalul Biroului de Securitate din Câmpeni și cu milițieni de la Posturile de Miliție Bistra și Câmpeni, au reținut și transportat la sediul Securității din Câmpeni circa 35 de persoane, acestea fiind rude apropiate ale partizanilor Nicolae Selagea și Ihuț Traian, dar și cei considerați ca fiind chiaburi. Aici au fost cu toții anchetați și amenințați, fără a li se lua însă declarații scrise. În urma așa-ziselor cercetări, s-a constatat că pentru situația creată în Bistra se fac vinovați trei chiaburi, și anume Pom Traian, Trifa Iosif și Andreșel Ioan, primii doi fiind deja reținuți. Măsura dispusă de Securitate a fost ca cei trei să fie imediat executați în locuri prestabilite. Ca urmare, în dimineața zilei de 16 august 1950, Pom Traian și Trifa Iosif au fost aduși de la Câmpeni la Bistra, de unde au fost transportați pe jos și executați prin împușcare, în locuri diferite. După execuția acestora, în aceeași zi, Andreșel Ioan a fost ridicat de acasă și împușcat în munte, la locul cunoscut sub denumirea de Poarta între Căi, în acel loc fiind și îngropat.

Pom Traian a fost împușcat și îngropat pe Dealul Muntelui, în zona Coasta Rea, pe locul numit Halci, situat la circa 5 km în linie dreaptă față de centrul comunei. Trupurile celor trei victime au fost înhumate a doua zi, în 17 august. Pentru săparea gropilor de mormânt, introducerea cadavrelor și astuparea lor, au fost aduse cu forța rude ale celor doi partizani, precum și alți chiaburi din Bistra, care fuseseră cu toții anchetați la Câmpeni, moartea consătenilor fiindu-le dată ca exemplu. Conform mărturiilor, pe trupul fiecărei victime a fost pusă o bucată de carton inscipționată cu textul: „Cine face ca mine, să pățească ca mine”. Pe locul mormintelor, rudele victimelor nu au avut voie să pună vreo cruce sau un alt semn.

Din informațiile documentare existente, rezultă că aceste omoruri au fost ordonate direct de către conducerea D.R.S.P. Cluj, prin șeful de atunci al acestei structuri de securitate, colonelul Patriciu Mihai (Grunsperger) în complicitate cu adjunctul său, lt. colonel Cuteanu Gheorghe. Executarea ordinului sau a instrucțiunilor a fost îndeplinită de către S.J.S.P. Turda, condus de maiorul Kovacs Mihai, care a coordonat personal și operațiunile din teren. Din personalul Securității din Turda, cunoaștem că au fost trimiși în misiune lt. Herța Vasile, șeful Biroului Anchete, adjunctul acestuia, slt. Tăuțan Valentin, și lt. Popa Vasile, șeful Biroului I Informații. La Câmpeni, șeful Biroului local de Securitate era slt. Cosman Gheorghe, acesta fiind subordonat S.J.S.P. Turda. Pe lângă aceștia, în săvârșirea crimelor au mai fost implicate și alte cadre de securitate și miliție.

În urma verificărilor efectuate, s-a constatat că moartea lui Pom Traian nu a fost consemnată oficial în registrele de stare civilă, astfel că victima nu deține un certificat de deces.

Traian Pom a fost deshumat de o echipă a IICCMER condusă de Gheprghe Petrov și Marius Oprea, în septembrie 2016.

Sursa: IICCMER

8 august 1950. Încercuire a partizanilor făgărăşeni între Dridif şi Voila.

Serviciul judeţean de securitate Făgăraş    //       10.08.1950

CĂTRE  DIRECŢIE REGIONALĂ DE SECURITATE STALIN

(ACNSAS I84. 687, vol. 2. fila 384)

În ziua de 8 August 1950, bandiţii Haşu Andrei, Haşu Gheorghe, Haşu Laurean şi Gavrilă Ioan, se aflau în porumb, între Dridif – Voila – Beclean – Ludişor. În aceeaşi zi la orele 17:30-18:00, am operat o  încercuire cu trei echipe a 15 oameni, bine înarmaţi cu puşti-mitraliere, pistoale-mitraliere, arme Z.B. şi grenade. Grupa I condusă de Lt. maj. Vlad Leonida cu informatorul, a intrat prin hotarul Dridif. Grupa a II-a condusă de Lt. maj. Stoica Octavian a intrat prin Berivoii Mici, cu obiectiv în direcţia lui Vlad Leonida. Grupa a III-a condusă de Lt. de miliţie Blidaru, a intrat din Luţa în aceeeaşi direcţie.

Grupa lui Vlad Leonida a văzut bandiţii la circa 800 m., însă a făcut greşeala de a nu trage. (N.N. în realitate au tras). I-au urmărit până s-a înnoptat. În drumul lor, bandiţii l-au întâlnit pe tănărul Barbu (n.n. informatorul Barbu). Bandiţii s-au retras către Breaza, favorizaţi de întuneric. Vor fi urmăriţi în continuare. (N.N. În realitate ne-am retras spre Iaşi – Făgăraş, Săsciori.)

Cpt. de securitate Teodosiu Ioan

5 august 1976. Preotul Vasile Zăpârțan și Dumitru Leontieș sunt asasinați de Securitate, în Germania, prin înscenarea unui accident rutier.

Vasile Zăpârțan (n. 27 aprilie 1918, Benediug, azi Mănăstirea, județul Cluj) a fost rectorul misiunii Române Unite cu Roma din München începând cu 1957 și până la moartea sa în 1976. El a înființat, sub egida Misiunii Române Unite, “Fondul de Ajutor al Românilor din Germania” (FARG) cu sediul la München, având ca scop ajutorarea financiară a românuilor refugiați din România comunistă, în vederea realizării unei situații în Germania federală. Monseniorul Zăpârțan era un fervent critic al regimului comunist de la București, pe care îl ataca în luări de poziție publice, denunțând nu numai persecuția Bisericii Catolice din România, ci și „subjugarea și înjosirea Bisericii Ortodoxe Române de către regimul comunist.”
Dumitru (Demetrius) Leontieș (n. 1 septembrie 1917 la Vama, Bucovina), absolvent al Facultății de Drept din Cernăuți, scriitor și militant în Mișcarea Legionară, în cadrul căreia deținea gradul de comandant, se refugiase în Germania în 1941, pentru a scăpa de persecuțiile regimului antonescian. După 1945, s-a remarcat în cadrul exilului românesc, fiind un militant incisiv împotriva regimului comunist din România.
Deseori, Părintele Vasile Zapârțan însoțea pe refugiații sosiți, la lagărele de refugiați de la Zirndorf sau Nurnberg, ajutându-i să se înregistreze și să primească adăpost.
În ziua de 5 August 1976 Monseniorul Vasile Zapârtan a plecat la Nürnberg împreuna cu doctorul Dumitru Leonties si cu alte două persoane recent venite din România, pentru a le înregistra si a le face formalitățile necesare pentru rămânerea în Germania. În dupăamiaza acelei zile, pe la orele 14.00-15.00, întorcându-se de la Nürnberg la München, între Manching si Langenbruck, automobilul Monseniorului Zapârțan a “deviat” de pe autostradă (după spusele șoferului autocamionului care venea din spate, fiind martor) si a intrat într-un copac de pe marginea autostrăzii. “Accidentul” s-a soldat cu trei morți printre care și Monseniorul Zapârțan și Dumitru Leontieș. 
Inițial, ancheta autorităților federale a evidențiat explicit indicii conform cărora accidentul fusese provocat, suspecând un asasinat, dar ulterior cazul a fost închis în mod suspect. După defectarea sa, fostul șef al spionajului comunist, generalul Ion Mihai Pacepa, acest “accident” a fost opera regimului comunist din România, execuția preotului Zăp7rțan fiind ordonată personal de Ceaușescu (cf. Orizonturi Rosii, Editura Ziarului “Universul”, New York 1988, p.131). „Ceaușescu poate fi teribil de violent când are pică pe cineva. Curând după venirea sa la putere a simțit pentru prima dată gustul usturător al criticii publice, venită din partea unui lider emigrant român și reacția sa imediată a fost: “Omoară-l fără milă!”. Omul care l-a criticat a fost Vasile Zăpârțan, un preot emigrant (greco-catolic) care trăia în Germania de Vest și care a denunțat cultul personalității lui Ceaușescu, atât în discursuri publice, cât și în slujbe bisericești.”

6 august 1949. Răscoala de la Calafineşti este înăbuşită în sânge de Securitate. “Ne-au arestat mortul…”

În ziua de 6 august 1949, Securitatea a înăbuşit în sânge răscoala ţăranilor din Calafineşti (Suceava) care se opuneau colectivizării. Au fost împuşcaţi unii participanţi, iar ceilalţi au fost arestaţi, iar familiile deportate. Continue reading 6 august 1949. Răscoala de la Calafineşti este înăbuşită în sânge de Securitate. “Ne-au arestat mortul…”

3 august 2010. Se stinge doctorul Teofil Mija.

În ziua de 3 august 2010, se stingea, la Braşov, după o grea suferinţă, dr. Teofil Mija, luptător în rezistenţa armată anticomunistă, deţinut politic, fondator în 1993 (alături de alţi supravieţuitori ai persecuţiilor comuniste) al Partidului “Totu pentru Ţară” (numit multă vreme din motive restrictiv-politice “Pentru Patrie”, întemeietor al aşezământului socio-medical Christiana din Braşov, cetăţean de onoare al Braşovului). Continue reading 3 august 2010. Se stinge doctorul Teofil Mija.

29 iulie 1979. Moare, în mizerie, Radu Mironovici, la Ţigăneşti.

La 29 iulie 1979 se stingea, într-un total anonimat şi într-o cruntă mizerie, ultimul supravieţuitor al grupului de fondatori ai Legiunii Arhanghelul Mihail, comandantul Buneivestiri Radu Mironovici. 

Redăm mai jos articolul „Ultimul Văcăreştean”, publicat la 10 ani după eveniment de Victor Corbuţ, devenit între timp cetăţean al lumii libere: Continue reading 29 iulie 1979. Moare, în mizerie, Radu Mironovici, la Ţigăneşti.