14 ianuarie 1950. Oficializarea lagărelor comuniste de muncă. Decretul 6/14.01.1950 pentru înființarea “unităților de muncă”

Un nou pas în oficializarea exterminării elitelor și opoziției din România l-a constituit Decretul nr. 6 din 14 ianuarie 1950, conform căruia se instituiau legal “unităţile de muncă”, de fapt lagărele de muncă forțată, destinate celor ce „primejduiesc sau încearcă să primejduiască regimul de democraţie populară”.

decret 6 p1
decret 6 p2

Decretul dădea Securității posibilitatea oficială de a condamna, ocolind elementarul parcurs al Justiției, deci fără proces, pe baza unor delațiuni și sub forma unor liste semnate de șefii Securității, zeci de mii de opozanți politici, clerici, comercianți, țărani fruntași (chiaburi), care erau trimiși în aceste lagăre pe perioade specificate, cu scopul declarat de a fi folosiți ca forță de muncă brută. “Reținuții administrativi” au fost cei care au fost folosiți asemenea sclavilor la construirea unor obiective economice sau edilitare, precum Canalul Dunăre- Marea Neagră, barajul de la Bicaz, uzina de la Borzești și altele.

Condițiile deosebit de grele viață și de muncă, adeseori în lipsa unei logistici elementar necesare, alimentația insuficientă și lipsa accesului la cele mai elementare servicii de sănătate, toate acestea au determinat înregistrarea unei mortalități uriașe în rândul “reținuților adminstrativi”, mii de persoane pierzându-și viața în aceste lagăre, mormintele lor rămânând până astăzi secrete, familiile neavând nici un loc unde să poată aprinde o lumânare la căpătâiul lor.