18 februarie 1960. Este executat, la Jilava, Oliviu Beldeanu, şeful grupului care...

18 februarie 1960. Este executat, la Jilava, Oliviu Beldeanu, şeful grupului care a ocupat, în 1955, Legaţia RPR de la Berna.

1596
0
SHARE

Răpit de un comando terorist al Securităţii, din Berlinul de Vest, Oliviu Beldeanu avea să fie adus pe 2 septembrie 1958 la Bucureşti, unde urma să fie anchetat până în noiembrie 1959, când un tribunal militar l-a condamnat la moarte. A fost executat la 18 februarie 1958, conform documentelor oficiale.

Oliviu Beldeanu (dreapta), alături de camarazii săi, în timpul procesului.

Oliviu Beldeanu, personajul central al atacului asupra legației RPR din Elveția la 14 februarie 1955, eveniment cunoscut ulterior ca „Afacerea Berna”, s-a născut la 16 februarie 1924, la Dej. Al doilea copil al lui Oliver și al Mariei Beldeanu, proprietari de cinematograf și restaurant, Oliviu primește o educație căreia nu i-a lipsit spiritul naționalist. In anii războiului, soții Beldeanu se refugiază la București. După 1944 averea familie este confiscată iar tatăl arestat în repetate rânduri pentru propagandă în favoarea Partidului Național Țărănesc.

Oliviu Beldeanu – al doilea din dreapta, alături de camarazii săi, în timpul procesului.

Pentru Oliviu Beldeanu problemele cu autoritățile încep în 1945, pe când era student al Facultății de Arte Frumoase. El este arestat cu o zi înainte de manifestările prilejuite de ziua regelui Mihai. Doi ani mai târziu, în 1947, se refugiază la Făgăraș, pentru ca ulterior să participe la rezistența armată din Piatra Craiului. Încearcă să părăsească țara pentru a ajunge la Viena, cu speranța strângerii de fonduri pentru cei refugiați în munți. Tentativa eșuează, este prins la frontiera cu Ungaria și închis pentru câteva luni. Odată eliberat se înscrie voluntar pe șantierul Bumbești-Livezeni, scopul fiind sabotarea proiectului.

Anchetat de Securitate în repetate rânduri, Oliviu Beldeanu reușește de fiecare dată să-și ascundă identitatea, folosind nume false. Doar după publicarea memoriilor sale, în timpul detenției elvețiene, autoritățile de la București au reușit să cunoască mai multe detalii despre Beldeanu. Una dintre cele mai relevante confuzii a privit țara în care Beldeanu reușise să emigreze. Securitatea l-a crezut fugit în Statele Unite, deși el ajunsese în Iugoslavia. Beldeanu a părăsit România la 1 ianuarie 1949, predându-se primului post de miliție iugoslav, aici intrând în contact cu UDB Administrația Securității Statului Iugoslav. După mai multe luni petrecute atât în lagărele din Iugoslavia cât și în misiuni pentru UDB, Beldeanu ajunge să-i cunoască și să-și câștige respectul membrilor grupului pe care avea să-l constituie. Aceștia erau: Anton Jahoda, Ioan Chirilă, Dumitru Ochiu, Cornel Mircea, Teodor Ciochină și Stan Codrescu. Deși nu a avut de la început ideea unei acțiuni de asemenea amploare, odată cu sosirea sa la Konstanz, în cercul său de cunoscuți se cristalizează posibilitatea unei acțiuni împotriva regimului de la București. După alegerea ca țintă a legației RPR din Berna, suspectată de spionaj în favoarea URSS, Beldeanu s-a preocupat de înarmarea grupului. Acțiunea trebuia să demonstreze lumii că deși în România mișcările de rezistență anticomunistă dispăreau, în exterior exista o grupare capabilă să obțină documente care să dovedească participarea activă a României în spionajul sovietic.

Atacul are loc pe 14 februarie 1955, după ora 22, când activitatea legației se încheiase. Beldeanu împreună cu Ochiu, Chirilă și Codrescu pătrund în curtea legației, fiecare având asupra sa cel puțin o armă de foc. Ținta grupului era Cancelaria, o anexă a clădirii, locuită de Aurel Șețu, șoferul legației, bănuit însă de a fi în realitate colonel de Securitate. După pătrunderea în clădire află de la soția lui Șețu că acesta este plecat dar că urmează să revină în scurt timp. Fără să mai aștepte sosirea lui, Beldeanu și colaboratorii săi încep să devasteze birouri, căutând documentele incriminatoare, bani și alte bunuri. La apariția șoferului Aurel Șețu sunt trase mai multe focuri de armă în urma cărora acesta este doborât, decedând ulterior la spital. După devastarea birourilor și luarea personalului diplomatic ostatic, Beldeanu hotărăște totuși să-i elibereze și înmânează poliției revendicările, printre care și punerea în libertate de către guvernul RPR a generalului Aldea, Episcopului Suciu, Anton I. Mureșanu, Ilie Lazăr și Constantin Brătianu. Primii doi nu mai erau în viață la data atacului, dar acest fapt foarte probabil nu era cunoscut de Beldeanu, informațiile despre deținuții politici fiind extrem de rare în epocă.

La o zi după eliberarea ostaticilor, grupul Beldeanu se predă autorităților, evenimentele fiind urmate de un lung proces. Beldeanu a fost condamnat la patru ani de recluziune, Stan Codrescu și Ioan Chirilă la trei ani și șase luni, Dumitru Ochiu la un an și patru luni.

După săvârșirea pedepsei, Beldeanu se stabilește în Germania. Aici este contactat de agenți ai Securității care îl atrag într-o capcană. Autoritățile comuniste au declanșat urmărirea capului „grupului Beldeanu”. Într-un raport special din 28 septembrie 1958 privind organizarea și executarea răpirii lui Beldeanu se spunea: „Organele Direcției I din MAI au fost sesizate, din mai multe țări și pe mai multe linii, că teroristul Beldanu Oliviu pregătește noi acțiuni teroriste împotriva unor legații ale Republicii Populare România și diplomați români aflați în țările capitaliste”. În viziunea autorităților române, strădaniile lui Beldeanu pentru găsirea vinovaților pentru răpirea de către agenții Securității a doi anticomuniști (Aurel Decei și Traian Puiu) erau „acțiuni teroriste”.

Sub pretextul unui tur al proprietăților „bogatului” Gheorghe Kehayoglu, agentul securității și Beldeanu au traversat linia de demarcație în Berlinul de Est, zona fiind „abandonată” de grănicerii est-germani. Odată ajuns în Berlinul Răsăritean, Beldeanu a fost arestat de ofițerii Securității române și cei ai STASI. Înainte de a fi imobilizat, în încercarea de a se apăra, Beldeanu a reușit să facă uz de cele două arme de foc pe care le avea, rănind un ofițer est-german și fiind, la rândul lui, ușor rănit în abdomen și la un picior. Pe 2 septembrie 1958, Oliviu Beldeanu a fost adus la București. A fost anchetat timp de un an, iar în noiembrie 1959 un tribunal militar l-a condamnat la moarte. Pe 18 februarie, Oliviu Beldeanu ar fi trebuit să fie executat prin împușcare la Penitenciarul Jilava.

NO COMMENTS

LEAVE A REPLY