20-23 martie 1950. Sunt executaţi sumar, la Pitești, 16 deţinuţi politici din...

20-23 martie 1950. Sunt executaţi sumar, la Pitești, 16 deţinuţi politici din rezistenţa armată dobrogeană.

3582
0
SHARE

La 20 şi respectiv 23 martie 1950, au foste xecutaţi, lângă Piteşti, 16 deținuți politici dobrogeni, făcând parte din loturile 1 și 2 ale rezistenţei armate dobrogene.

Soarta lor a fost decisă la cel mai înalt nivel al Ministerului de Interne al Republicii Populare România, atunci când, în vara anului 1949, într-o ședință secretă, la care au participat Teohari Georgescu (ministru al M.I. între anii 1945-1952), Marin Jianu (ministru adjunct al M.I.), Gheorghe Pintilie (sau Timofei Bodnarenko, cunoscut cu porecla Pantiușa, general de Securitate, care a condus Direcția Generală a Securității Poporului între anii 1948-1963) și Alexandru Nicolschi (născut Boris Grünberg, general, spion sovietic și șef al Securității, care a avut funcțiile de subdirector general al Direcției Generale a Securității Poporului, între 1948-1953, și secretar general al Ministerului Afacerilor Interne, între 1953-1961), s-a luat decizia ca toți deținuții condamnați, care făcuseră parte din grupurile de rezistență anticomunistă și care primiseră pedepse de peste 15 ani de închisoare, să fie și ei executați extrajudiciar, în condiții cât mai discrete.

Motivul acestei decizii a fost acela că se pronunțaseră deja prea multe condamnări la moarte și opinia publică internațională făcea presiuni ca România să înceteze execuțiile celor condamnați la sentința capitală. Soluția găsită și aplicată de Statul român-criminal a fost să se continue represiunea asupra tuturor românilor care se opuneau „zorilor și binefacerilor comunismului“, iar condamnările la moarte să fie executate… cu cât mai mare discreție, la ceas de noapte și în locuri rămase necunoscute.

În 1950, numărul celor care se încadrau criteriului de condamnare la peste 15 ani de închisoare, urmând să fie asasinați, era de circa 70 de personae condamnate, dintre care 13 făceau parte din Lotul 3 al luptătorilor dobrogeni (mai existau lotul lui Spiru Blănaru din Teregova – 6 persoane, lotul maiorului Nicolae Dabija din zona Cluj – 13 persoane, și arestații dobrogeni din loturile 1 și 2, deținuți la Pitești – 16 persoane).

  • Din ,,Listele morții. Deținuți politici decedați în sistemul carceral din România potrivit documentelor Securității. 1945-1958, Dorin Dobrincu, Polirom, 2008.

dobrincu-pitesti-1

dobrincu-pitesti-2

dobrincu-pitesti-3

  • Documente referitoare la Gheorghe Perifan (inclusiv fotografia), puse la dispoziție de nepotul lui, Vlad Perifan, căruia îi mulțumim.

perifan-ghe-5

 

perifan-ghe-1

perifan-ghe-2

 

perifan-ghe-3

perifan-ghe-4

SURSA: Luana Constantin

NO COMMENTS

LEAVE A REPLY