3/4 martie 1949. Lupta de la Groşi. Distrugerea taberei din Muntele Mare...

3/4 martie 1949. Lupta de la Groşi. Distrugerea taberei din Muntele Mare a grupului de rezistenţă armată condus de maiorul Dabija.

2583
0
SHARE

În noaptea de 3 spre 4 martie 1949, trupele de Securitate, conduse de Avram Ihuţ (care fusese torturat de Securitate şi dezvăluise locul), încercuiesc şi lansează un asalt asupra taberei grupului de rezistenţă armată condus de maiorul Dabija, situată în punctul “La Groşi”, pe Muntele Mare (Munţii Apuseni).

Maiorul Dabija

“La 1 martie 1949, în tabara din munti erau doar 7 partizani, alti 5 fiind plecati dupa alimente. În 2 martie 1949 au sosit înca 17 luptatori anticomunisti, în zilele urmatoare fiind asteptate alte grupuri înarmate. Partizanii erau înarmati cu pistoale automate, arme ZB si grenade.

Grupul a fost distrus la începutul lunii martie 1949 ca urmare a unei interventii comune a Securitatii si Militiei. Trupe din Batalionul 7 Securitate Cluj (Floresti), dotate cu pusti, mitraliere si grenade, au fost transportate în camioane (un fost sergent din aceasta unitate amintea de transportul efectuat cu o garnitura speciala de tren) pe 3 (sau 4) martie 1949 în

Adăpostul partizanilor.

comuna Bistra. Soldatilor li s-au mai alaturat securisti si activisti comunisti din Campeni, efectivele ajungand la 150 de oameni. Calauze erau prizonierul Avram Ihut, brigadierul silvic Solomon Onet si padurarul Alex. Selagea. Dupa ce au parcurs 20 de km, în noaptea de 3/4 (sau 4/5) martie 1949, securistii au încercuit si atacat tabara partizanilor din locul numit La Grosi, în Muntele Mare. Colonelul Mihai Patriciu, seful Regionalei de Securitate Cluj, ar fi supravegheat întreaga actiune.

Arme şi alte obiecte ale partizanilor, capturate de Securitate.

Potrivit marturiei unui localnic, sosirea trupelor fusese observata de partizani, care au trecut în aparare si chiar au reusit sa-i respinga pe securisti. Lupta a durat mai multe ore. Cativa luptatori, în frunte cu maiorul Dabija si cu unul din fratii Macovei, au reusit sa sparga încercuirea, retragandu-se prin padure pe Valea Filii. Unul din soldatii care au participat la asaltul asupra taberei partizanilor a oferit mai multe detalii despre lupta din Muntele Mare. La actiune ar fi participat forte importante, cel putin doua companii. Intrarea în cazemata era pazita de un plutonier de jandarmi si un caine lup. Securistii au împuscat cainele, moment în care partizanii au iesit afara si au deschis focul. Din cauza drumului lung facut prin zapada, mitralierele rusesti cu care erau dotate trupele de Securitate aveau probleme de functionare. Una dintre cele doua femei din grup i-ar fi spus lui Dabija ca situatia impunea predarea imediata. In acel

Schiţă din arhiva Securităţii, reprezentând ciocnirea de la Groşi.

moment maiorul a scos pistolul si a împuscat-o. Inarmata cu un pistol si cu un cutit, cea de-a doua femeie a încercat sa iasa din încercuire, dar a fost imobilizata de un plutonier, nu înainte de-i smulge acestuia complet o ureche. Maiorul Dabija a reusit sa iasa din încercuire dupa ce a provocat o explozie care a produs pierderi în randurile securistilor. Cat priveste pierderile partizanilor, batranul securist le ridica la 17 morti în lupta, precum si 8 prizonieri. Alti 11 oameni scapasera deoarece plecasera cu o zi în urma în satele din jur pentru a se aproviziona.

Documentele Securitatii ofera informatii diferite despre confruntarea sangeroasa din Muntele Mare: au fost ucisi în lupta 7 partizani, 12 au fost capturati (în frunte cu maiorul Dabija, iar 3 au scapat din încercuire. Unele marturii dau 5 morti (4 barbati si o femeie) si 11 prizonieri din randurile partizanilor. Se presupune ca femeia moarta ar fi fost sotia (însarcinata a) maiorului Dabija, care, fiind ranita si netransportabila, a fost ucisa chiar de sotul ei, pentru a nu cadea vie în mainile Securitatii. In timpul luptei, Alexandrina Pop a acordat îngrijiri ranitilor din ambele tabere, ceea ce avea sa se dovedeasca un atu în timpul procesului.

Au fost ucisi si 5 securisti: 2 plutonieri majori de jandarmerie, un subofiter si 2 ostasi din Batalionul de Securitate Floresti; alti 5 ostasi din aceeasi unitate au fost raniti. Alte documente dau 3 morti în randurile trupelor (un subofiter si 2 soldati) si 6 raniti (un subofiter si 5 soldati). Intr-un tabel ulterior apar 9 raniti din fortele de Securitate si Militie. Soldatii morti au fost transportati la poalele muntilor, iar mai apoi îngropati cu onoruri militare. Unul dintre partizanii grav raniti – un morar din zona Aiudului – a fost transportat cu caruta alaturi de securistii aflati în aceeasi situatie. Spre deosebire de acestia, el a fost batut cu ciomege de brad de catre militari pana si-a pierdut cunostinta.

Probabil distrugerea grupului s-a datorat si faptului ca membrii sai erau destul de slab înarmati. Asertiunea este probata si de faptul ca Securitatea a capturat în urma actiunii în forta doar 6 arme de razboi, 3 pistoale-mitraliera, 238 de cartuse si o grenada. În mod logic a existat un consum important de munitie în confruntarea cu Securitatea, de vreme ce aceasta a avut pierderi relativ importante.

Un pluton de securisti împreuna cu tineri racolati din comuna Bistra s-au întors la cazemata pentru a sterge urmele trecerii pe acolo a partizanilor. Deoarece nu aveau unelte corespunzatoare, nici explozibili, au dat foc adapostului, dar acesta nu a ars complet. Unul dintre civili a taiat la un moment dat degetul unui partizan mort pentru a-i lua verigheta, pe care si-a pus-o pe unul din degetele sale. Trupurile partizanilor au fost aruncate în magazia de alimente a grupului, sapata în coasta muntelui, dupa care acoperisul a fost surpat peste ele. In primavara, cand s-au dezghetat si au început sa se descompuna, cadavrele au atras animalele salbatice. Numai atunci, cativa ciobani au avut curajul sa sape o groapa adanca si sa le acopere cu un strat mai gros de pamant.

Imediat dupa atacarea taberei din munti a partizanilor, au început si arestarile între membrii sau sustinatorii grupului Dabija aflati în satele de la poalele muntilor, dar si în localitati mai îndepartate. Au fost retinuti 4 tineri, dintre care 3 elevi, care urmau sa plece în munti, 4 complici sau tainuitori din Bucuresti, 18 gazde, favorizatori, curieri etc. Numarul celor arestati în randurile grupului Dabija în primavara anului 1949 s-a ridicat, conform datelor Securitatii, la 34: 16 partizani si 18 favorizatori, dintre care unul fusese în PNT, un altul simpatizant PNT, unul era legionar, 2 simpatizanti legionari, unul fusese în Grupul Etnic German, 7 în Frontul Plugarilor, iar 21 erau neîncadrati din punct de vedere politic.

Dabija si Macovei au ajuns în cele din urma la o moara din catunul Cheleteni, unde se gaseau, pe langa morar, alti doi localnici. Deoarece în încapere se afla un tablou de-al “tov. Stalin”, cum spusese unul dintre munteni, maiorul Dabija l-a obligat pe acesta sa manance hartia, ceea ce s-a si întamplat fara cracnire. Dabija si Macovei s-au despartit în locul numit Lipaia, primul încercand sa ajunga la Turda, iar cel din urma luand-o spre Rosia Montana. Dabija s-a ascuns la un moment dat în zona cantonului CFR Musca, cu intentia de a gasi un mijloc de transport sigur spre Turda. Fiind extenuat, dupa zile de haituire prin munti, el i-a cerut adapost pentru cateva ore lui Aron Dinis, care avea o casa langa calea ferata. S-a suit în podul grajdului, unde a adormit. Gazda a intuit ca era vorba de un luptator din munti, a chemat cativa vecini (printre ei, Avram Rastei Pinter si Petru Dura Zurlea), împreuna tabarand asupra maiorului Dabija, pe care l-au imobilizat, legat, batut si apoi l-au transportat în centrul comunei. Maltratarea a continuat pe drum, maiorul fiind lovit crunt de mai multi locuitori ai satului Garbe. Spre exemplu, Gheorghe Bucea zis Bacu l-a lovit cu securea în spate, în acelasi timp înjurandu-l. Maiorul Dabija a fost predat militiei comunale, dupa care a fost dus la Campeni, iar de acolo la Turda. Cei care l-au prins pe Nicolae Dabija au fost recompensati de Securitate cu cate 10.000 de lei. Ei au fost prezenti ca martori si în procesul desfasurat dupa cateva luni la Sibiu. Din documente ale Securitatii reiese ca prinderea maiorului Dabija s-a produs la 21 martie 1949.

Prima parte a anchetei maiorului Nicolae Dabija, foarte dura, s-a desfasurat la Securitatea din Turda. La scurt timp dupa aceea, maiorul a fost transportat la Bucuresti, unde a fost supus interogatoriilor. Se pare ca prima declaratie a dat-o în fata anchetatorilor din Directia Generala a Securitatii la 25 martie 1949. Comandorul de aviatie Tudor Greceanu l-a întalnit pe maiorul Dabija într-o celula din cladirea centrala a Ministerului de Interne (viitorul sediu al CC al PCR), la 4 aprilie 1949. La 16 aprilie 1949, un ofiter care se ocupase de anchetarea lui Nicolae Nitescu, Mihai Angheluta, Ioan Cara si Titus Ceausu propunea înaintarea acestora Regionalei de Securitate Cluj, unde se gaseau în acel moment si ceilalti retinuti din grupul Dabija. Securitatea a intentionat la un moment dat reunirea într-un singur lot a liderilor si membrilor importanti ai grupurilor de rezistenta din Romania capturati în iarna-primavara anului 1949. Din motive pe care nu le cunoastem, aceasta idee nu a mai fost pusa în practica.

Ulterior, cei arestati în legatura cu grupul Dabija aveau sa ajunga la Securitatea din Sibiu, unde au avut parte de anchete salbatice, conduse de locotenent-colonelul Gheorghe Craciun. In celula maiorului Dabija a fost introdus un informator care avea misiunea de a afla ce gandea în realitate detinutul. Metoda a dat rezultate, la începutul lunii iunie 1949 aflandu-se ca maiorul oferea informatii eronate anchetatorilor. Mai mult chiar, el intentiona sa evadeze în timpul transportului de la penitenciar la Securitate si sa reia lupta anticomunista. Locotenent-colonelul Gheorghe Craciun, seful Securitatii Sibiu, a luat masuri pentru a preîntampina o asemenea posibilitate.

Membrii familiei Macovei, care au jucat un rol central în grupul de rezistenta, au platit un pret urias. Din documente reiese ca Alexandru Macovei, zis Sandu, a fost ucis la 20 iunie 1949, la Brad, în timpul unei operatiuni a Securitatii (sora lui relata ca a fost prins în munti si executat fara judecata de o echipa de securisti pe raza comunei Musca, judetul Alba). Nicolae Macovei a fost ucis candva în cursul anului 1949, în timpul unei actiuni desfasurate de Securitate la Bucuresti (aceeasi sora povestea ca a fost ucis în propria-i locuinta din Capitala împreuna cu fetita sa de 4 ani). Traian Macovei a fost ucis la 25 iulie 1949, la Lupsa, nu departe de Bistra si Campeni (potrivit unei marturii el ar fi fost judecat de Tribunalul Militar Sibiu, condamnat la moarte si executat la 17 august 1950). Avocatul Viorel Macovei a fost arestat în 1951 la Sannicolaul Mare, judetul Timis, ajungand în cele din urma la Poarta Alba, unde a murit în conditii suspecte. Eugenia Bumbus, sora fratilor Macovei, a fost arestata la 6 februarie 1949 la Baia Mare, torturata de securisti, dusa apoi la Oradea, iar de acolo la Sibiu, de unde a fost eliberata în primavara anului 1949.

Din liste fragmentare aflam ca în luptele cu Securitatea au (mai) cazut: Ion Cigmaian, maistru din localitatea Sibot; Ieronim Contan, plugar din localitatea Coslar; Nicolae Moldovan, student din Teius; Cornel Pascu, învatator din Benic; Victor Vandor, învatator din Întregalde, actualul judet Alba. Au existat mai multe cazuri de luptatori anticomunisti ucisi de Securitate imediat dupa capturare, fara a mai ajunge în fata justitiei: Traian Lupea, din Obreja, judetul Alba; Alexandru Moldovan, din Teius, judetul Alba; Ioan Morarescu, învatator din Metes, judetul Alba; Axente Pacurar, student din Coves, judetul Mures; Nechifor Petrascu, plugar din Susa, judetul Alba; Gheorghe Picos, din Galda de Jos, judetul Alba; Eugen Pintea, student din Targu Mures; Sabin Solomon, student din Alba Iulia; Ioan Turcu, ceferist din Teius, judetul Alba. Este posibil ca unii dintre cei amintiti mai sus sa fi facut parte din grupul Stefan Popa, anihilat de Securitate la scurt timp dupa formatiunea maiorului Nicolae Dabija.

Represiunea s-a îndreptat si împotriva familiilor celor din rezistenta. Spre exemplu, parintii si sotia lui Ihut Traian, cu un copil de trei luni, au fost arestati chiar în noaptea în care se pregatea asaltul asupra taberei din munti a partizanilor. Bunurile lor au fost confiscate, ridicate si transportate la Campeni. Arestarile au continuat a doua zi în randurile localnicilor, fiind vizati oamenii mai înstariti, dar si intelectualii banuiti ca aveau sentimente anticomuniste. Între acestia s-au aflat sotii Gheorghe si Maria Balea; sotii Nicolae (sau Niculita, preot) si Constanta Bucea, Viorica Gasca (sotia pictorului Eugen Gasca), medic la dispensarul comunal, Alexandru Sofron Ganea, Ana Dura, vaduva de razboi. Dupa arestare, preotul Nicolae Bucea a fost dus la Turda si batut bestial de doi tineri ofiteri de Securitate (Octavian Sortan si Ion Dragea) originari chiar din comuna sa.”

Sursa: Dorn Dobrincu

NO COMMENTS

LEAVE A REPLY