Centrul de rezistenţă anticomunistă din Codrul Fetea

Centrul de rezistenţă anticomunistă din Codrul Fetea

709
0
SHARE

În fiecare an, în ultima sâmbătă a lunii august, are loc comemorarea anuală a luptătorilor din centrul de rezistenţă anticomunistă de la Fetea. Comemorarea a fost instituită de ultimii supravieţuitori ai acestui centru de rezistenţă, dr. Teofil Mija şi Aurel Ursu, membri fondatori ai Partidului „Totul pentru Ţară” / „Pentru Patrie” (în 1993), iniţiatori ai ridicării, în 2002, a monumentului de la marginea Codrului Fetea. Comemorarea este organizată de dl Sorin Chioreanu (coordonatorul aşezământului medical Christiana, fodat de dr. Teofil Mija) împreună cu AFDPR Braşov.

_________________________________

DESPRE CENTRUL DE REZISTENȚĂ ANTICOMUNISTĂ DIN CODRUL FETEA

Aurel-Ursu-si-dr.-Mija

Dr. Teofil Mija şi Aurel Ursu, ultimii supravieţuitori ai rezistenţei armate din Codrul Fetea şi iniţiatori ai monumentului.

Rezistenta anticomunistã în România a luat fiintã imediat dupã 23 august 1944, având ca scop împiedicarea pãtrunderii comunismului la noi.
Primul pericol a fost cel al fãrãdelegilor comise de trupele sovietice de ocupatie. În primele zile de dupã 23 august, au trecut pe la noi, prin zonã, ostasii români, obositi si flãmânzi, reorganizându-se pentru eliberarea Ardealului. Peste tot au fost întâmpinati cu flori, mâncare, haine etc., fiecare cu ce putea. Rusii au trecut începând cu 9 septembrie. Lumea i-a întâmpinat la fel, dar ei s-au comportat ca niste ocupanti si au devastat tot ce întâlneau în cale, luând cai, cãrute, mâncare, bãuturã, fugind dupã femei…
Localnicii au fost nevoiti sã se apere si au format “gãrzi cetãtenesti” sau “gãrzi nationale”, aceasta si în conformitate cu ordinul 45000/ octombrie 1944, emis de Inspectoratul Gene

Ion-Gavrila-Ogoranu-si-Traian-Golea-300x352

Ion Gavrilă Ogoranu și Traian Golea din SUA (fratele lui Ion Golea, paraşutat de aviaţia americană şi executat în 1953), la monumentul de la Fetea.

ral al Jandarmeriei. Inaptii pentru armatã, bãrbatii în vârstã, bãietii în jur de 16 ani, fãceau de pazã, mai ales noaptea, având grijã de bunurile tuturor. Fetele si femeile s-au ascuns prin pãduri, prin grajduri, prin podurile caselor, prin jirezi de fân si paie.
O asemenea formatiune a existat si în pãdurile de la Fetea, la initiativa a trei studenti medicinisti: Teofil Mija din Bratei, Axente Pãcurariu din Coves si Ion Golea din Bahnea, militari în termen. Satul (cãtunul) Fetea ( Fetantelike, Fettendorf, Fetumdorph) a fost atestat prima oarã în scris în anul 1357, sub numele de Fetumdorph. Azi, din cãtunul cu cca 20 de case n-a mai rãmas nimic. Când Securitatea a descoperit ce se întâmpla acolo, locuitorii au fost obligati sã plece, iar casele au fost dãrâmate.
Atunci, în perioada de dupã 23 august 1944, cei trei amintiti mai sus, toti studenti medicinisti, îsi satisfãceau stagiul militar în cadrul facultãtii si îngrijeau rãnitii veniti de pe front, la spitalele din Sibiu si Medias. Acolo, la Medias, a fost momentul când Ion Golea s-a hotãrât sã organizeze un grup de rezistentã armatã, fiindu-i clar de pe atunci cã va urma comunizarea tãrii. Se baza si pe faptul cã în zonã exista un puternic sentiment anticomunist printre români, dar mai ales la sasi. Aveau uniforme militare ,chiar si arme, usor de procurat, datoritã retragerii nemtilor. Centrul n-a apucat sã organizeze nici o actiune, cãci, în decembrie 1945, ministrul de interne Teohari Georgescu si Nicolae Pãtrascu, seful Miscãrii Legionare, au ajuns la o întelegere pentru a-i trece în legalitate pe legionarii reveniti în tarã din lagãrele germane. Buletine si locuri de muncã în schimbul armelor de prin buncãre. Totusi, Fetea a rãmas locul unde se refugiau majoritatea studentilor clujeni cãutati de comunisti. Numai iarna veneau în sate, la familiile dispuse sã-i ajute. Principala resedintã a fost casa lui Zaharia Ursu (“nenea Zaharie”). Nepotul sãu, preotul Aurel Ursu, îsi aminteste : “ Se povestea despre bunicul cã dormea pe un rând de saltele si un rând de arme. La noi acasã veneau cu totii si ascultau radioul de afarã sau transmiteau mesaje celor din Vest”. În anul 1944 cursurile facultãtii au început numai în decembrie, asa cã studentii, afarã de munca în spital, îi ajutau si pe cei prãdati. Pe ticãlosii prinsi îi predau la garnizoanã sau jandarmerie, dacã erau români, iar pe soldatii si ofiterii rusi – comandamentelor sovietice. Autoritãtile au fost de acord cu ce fãceau, chiar iau apreciat, ca o contributie la restabilirea ordinei.
Multi dintre proaspetii comunisti de atunci erau niste oameni de nimic. Ei si o parte dintre refugiatii basarabeni, care stiau ruseste, i-au denuntat rusilor pe gospodarii înstãriti. Au urmat arestãri, internãri în lagãre si închisori sau trimiterea la muncã obligatorie în Rusia. Cei trei studenti s-au gândit sã gãseascã un loc ferit de soselele umblate si sã amenajeze acolo un centru de refugiu si ocrotire pentru cei ce se-mpotriveau comunismului. Locul ales a fost în pãdurile de la Fetea. Îl stiau de la colegul lor de liceu Aurel Ursu, originar din Noul Sãsesc si al cãrui frate era cioban, cu gospodãrie în mijlocul pãdurii. “Nenea Zaharia”, cum îi ziceau toti, i-a ajutat din prima clipã, fãrã sã ezite. A contribuit si material, si fizic, la construirea de bordeie sub pãmânt, pentru alimente, arme si munitii, i-a adãpostit pe ploaie si frig. Au fost construite trei buncãre de alimente si armament, în pãdurea din Belgheroaia Mare si Belgheroaia Micã, la ceva mai putin de doi kilometri de monumentul actual. Timp de câteva sãptãmâni, numai noaptea, au fost transportate cele de trebuintã. Deplasãrile din si în sate se fãceau numai noaptea si numai prin pãduri. Grupul parasutat din Germania a adus un aparat de radio emisie – receptie, cu care lucrau schimbând mereu locul de transmisie. Unul dintre cei care a transportat aparatul de la o casã conspirativã sãseascã la alta a fost un sas din Bratei, Stefan Breitner, consãtean al lui Teofil Mija si membru al gãrzii nationale a comunei. În Fetea, si-au gãsit refugiu ofiteri, studenti, învãtãtori si profesori, din 1944 pânã în iunie 1949. Adãpost si ajutor medical au primit si soldatii germani care au scãpat din încercuirea frontului de la Iasi. Aici a fost si centrul de coordonare a rezistentei anticomuniste din centrul Ardealului.
Grupul lor a fost puternic sustinut de la început si s-a extins mult în plan teritorial. Case conspirative aveau în Coves, Vãrd, Ruja, Pelisor, Zlagna, Biertan, Richis, Apos, Mãlâncrav, Ighisu Vechi, Noul Sãsesc, Rondola, Copsa Mare.
În 15 mai 1948 s-au fãcut arestãri masive de legionari. Unii dintre cei care au lucrat la sãparea adãposturilor n-au rezistat la anchetã si au dezvãluit taina centrului din Fetea. Securitatea a mers la sigur, a descoperit armele si efectele, obligându-l pe nenea Zaharia sã le ducã cu cãruta la Securitate, la Medias. Acolo el a jucat perfect rolul tãranului “prost”, declarând cã nu stie ce era cu tinerii care umblau prin pãdure. “Bag samã” na vrut sã se amestece el – om fãrã carte! El “atâta stie”: cã bãietii studiazã animalele, pãsãrile, plantele, fac mãsurãtori pentru hãrti…. În august 1948 Ion Golea , Bubu Pintea si Axente Pãcurariu se aflau la Cluj. Fiind urmãriti, s-au refugiat la Sibiu, de unde au scãpat (cu exceptia lui Bubu) în ultima clipã dintr-o încercuire. Era tot mai greu pentru cei încã liberi. Legãturile între ei erau tot mai dificile si oamenii nu prea mai erau dispusi sã-si riste viata ascunzându-i pe fugari. În aceste împrejurãri Ion Golea a realizat cã din interior nu mai poate ajuta miscarea de rezistentã si a pãrãsit tara, ajungând în Austria, dupã multe peripetii. În Germania, în zona americanã, a fost contactat de serviciile de informatii ale Statelor Unite. În 1953, primãvara, a fost parasutat cu un grup de legionari, de cãtre un avion al aliatilor NATO, în pãdurea Fetea. Au restabilit legãtura cu o parte din rezistentii de la Fetea si cu alte grupuri. Nu stiau însã cã toate erau infiltrate si controlate de Securitate. La nici douã luni dupã parasutare , lotul parasutatilor a cãzut în mâinile securistilor. A fost o trãdare, la Festivalul Mondial al Tineretului ce a avut loc la Bucuresti. Din cei arestati (aproape toti câti s-au perindat de-a lungul timpului prin pãdurile din Fetea), unii au fost condamnati la moarte si executati, altii au fost împuscati fãrã judecatã: Ion Golea, Stefan Popa, Axente Pãcurariu din Coves si Ion Samoilã din Ighisu Vechi. 13 au fost executati în locul numit Valea Piersicilor, din grãdina închisorii Jilava, la 1 noiembrie 1953, pentru crimã de înaltã trãdare de tarã în favoarea americanilor si aruncati într-o groapã comunã. “Celorlalti pedeapsa le-a fost comutatã în muncã silnicã pe viatã. În acel proces au fost condamnate cam 150-200 de persoane din toatã tara, toti cu pedepse peste 10 ani de închisoare sau muncã silnicã”, îsi aduce aminte T. Mija. La interogatoriul luat inculpatilor, la întrebarea pusã lui Samoilã – “ ce voiati sã faceti cu armele ce le-aveati?”, acesta a rãspuns: “doar nu era sã le punem la icoanã!” Rãspunsul a fost reprodus de toate ziarele din capitalã, ca o dovadã a decadentei celor care luptã împotriva statului socialist!
Din grupul Fetea mai trãiesc dr. Teofil Mija si ing. Aurel Ursu, ambii în Brasov. Prin strãduinta lor, s-a ridicat, în anul 2002, în Fetea, un monument în semn de cinstire si recunostintã pentru eroii si luptãtorii anticomunisti. Monumentul se aflã pe locul unde, în 1948, era o cruce mare, de mesteacãn, ridicatã de cei care se ascundeau în pãdure. Din 2002, în fiecare an fosti detinuti politici ori urmasi ai celor din grupul Fetea se adunã lângã monument pentru a-si pomeni martirii. Pe placa de granit sunt încrustate numele urmãtorilor eroimartiri:
– dr. Ion Golea – din Bahnea de pe Târnave
– Ion Samoilã (nume conspirativ- Mircea) din Ighisu Vechi
– Vasile Vlad – din Maramures
– Axente Pãcurar, student la medicinã si filologie în Cluj – din Coves; executat în beciurile Sigurantei din Sibiu
– Serban Secu- inginer din Dumbrãveni
– Ion Cristea, absolvent al Scolii Normale din Blaj, mort la Medias, în urma torturilor de la Securitate
– Stefan Popa, luptãtor al grupului de rezistentã din Muntii Apuseni, condus de colonelul Dabija; a cãzut cu arma în mânã, în lupta cu securitatea – era din Decea de pe Mures
Dr. Teofil Mija s-a nãscut în 11 septembrie 1923, la Bratei. Detinut politic între 1950- 1964, este presedinte al Asociatiei Filantropice Medical- Crestine “Cristiana”: administreazã un dispensar – policlinicã, un cãmin pentru bãtrâni si o cantinã pentru sãraci.
Inginerul Aurel Ursu, trãitor în Brasov, se trage, din partea mamei, din familia lui Nicolae Radu, familie luminatã ce a dat doi preoti: Ion Radu si Aurel Radu. Au mai fost si douã fete: Maria, cãsãtoritã Ursu si Susana, cãsãtoritã Nevodar, adevãrate mame crestine, iubitoare de neam, exemple de dãruire si întelepciune tãrãneascã. Trei din copiii Mariei si unul al Susanei au trecut prin închisorile comuniste, pentru “vina” de a fi colaborat la rezistenta din Fetea. Zaharie Ursu era fiul cel mare al Mariei.
Reproducem, în încheiere, dureroasele cuvinte ale dr. Teofil Mija: “ Cerem iertare familiilor noastre si ale tuturor celor care au suferit din cauza noastrã. Am produs multã suferintã, dar nu din egoismul nostru, ci pentru cã ne iubeam patria si asa am crezut noi cã e bine sã facem”.
Prof. Mircea Drãgan-Noisteteanu
Multumesc si pe aceastã cale d-lui ing. Aurel Ursu pentru informatiile oferite si pe care le vom pãstra ca pe un document pretios!

SURSA: “Gazeta Hârtibaciului”, Agnita, Nr. 51, August 2010

NO COMMENTS

LEAVE A REPLY