Crăciunul în închisori. Generalul Arbore, hăcuit cu toporul la Văcăreşti.

Crăciunul în închisori. Generalul Arbore, hăcuit cu toporul la Văcăreşti.

3570
0
SHARE

Era un bărbat frumos, deşi anii de suferinţă îl marcaseră puternic, era de o înaltă ţinută morală şi demnitate morală. Cu noi, cei mai tineri, se purta ca un bunic, care încearcă să predea nepoţilor ultimile lui gânduri de dragoste pentru Dumnezeu, neam şi ţară… Într-o sâmbătă, noi, cei mai tineri si mai în putere, făcusem curăţenie prin toate saloanele şi spre seară ajunsesem la cel mai mic, de vreo 8 paturi, în care se afla şi gen. Arbore; a vrut să-şi spele singur noptiera.

Am insistat să o lase pe seama noastră, dar n-a cedat. Apoi, obosit, s-a întins în pat. După 10 minute, în timp ce vorbea cu noi, şi-a dus mâna la tâmplă: – Ah, ce durere de cap! Când am voit să-i punem o compresă, capul i-a alunecat pe pernă. Avea peste 70 de ani. Am aprins o lumânare (aveam întotdeauna la noi un căpătâi de lumânare, de la infirmerie) şi-am plâns cu toţii.

Am anunţat miliţianul de pe secţie şi el înştiinţat administraţia. După o oră au sosit zece ofiţeri şi doi medici care au confirmat decesul. Ofiţerii au ordonat să se facă autopsia cadavrului. Dimineaţa spălam coridorul de la intrare în saloane. Auzind buşituri am coborât treptele în curte, mimând că mă duc la cişmea.

Prin uşa întredeschisă, un miliţian care făcea serviciul de felcer, hăcuia trupul generalului cu o bardă şi un topor. – Ce aţi constatat, de ce a murit? – Parcă mai contează. Bine c-a murit! Eu am ordin să-l tai! Dar trezindu-se la realitate, s-a uitat spre mine speriat, văzând că cel ce îl întrebase era un deţinut. Se răsti: – Da’ cu tine ce-i? Afară, mă! Mi s-a părut că se uita la topor. Am fugit urmărit de imaginea pe care o văzusem: capul generalului, despicat în patru, cu creierii pe un colţ de masă, stâlciţi de lama toporului. Dumnezeu i-a făcut altă primire în „salonul” Ospăţului Împărătesc”.

Generalul Ioan Arbore, descendent al familiei hatmanului Arbore, s-a născut la Cucuteni, Iaşi. Şi-a petrecut copilăria în Dobrogea, în apropierea Deltei, unde tatăl său era preot. A parcurs drumul în cariera lui de ofiţer, de la sublocotenent până la gradul de general prin puterile lui, fără a fi ajutat de cineva din afară. În 1941 a fost numit Comandantul Brigăzii a III-a mixte, iar în 1942, Comandantul Brigăzii a II-a. Între 1942 – 1943 a fost şef al armatei a III-a.

A fost subsecretar de Stat între 14 iul.1943 – 23 aug.1944 la Ministerul Economiei Naţionale pentru Aprovizionare, funcţie care avea să-i atragă condamnarea şi moartea. A fost judecat în lotul de miniştri antonescieni şi condamnat la 10 ani închisoare. În închisoarea Aiud au fost decimaţi 240 de generali ai Armatei Romane.

Pe 24 mai 1945 este arestat iar la 9 octombrie este pronunţată sentinţa: 10 ani închisoare. Este dus la închisoarea Aiud unde avea sa execute cea mai mare parte a pedepsei.

Grav bolnav, este transferat la spitalul Închisorii Văcăreşti, unde este în continuare şantajat pentru a se obţine colaborarea sa cu Securitatea. Refuzul său constant va determina organele represive să-l priveze de un tratament corespunzător, decedând la 25 decembrie 1954.

Sursa: Fabian Seiche, Martiri şi mărturisitori români ai secolului XX – Închisorile comuniste din România”, Editura Agaton – Asociaţia pentru Isihasm, Făgăraş, 2010

NO COMMENTS

LEAVE A REPLY